Locuințele sociale și palatul vrăjitoarei

pe urmele bilețelelor din spatele gratiilor

Un nou bilețel m-a pus pe drumuri. Undeva la margine de București, printre blocurile construite în anii ’60, am dat de unul din complexele comerciale care, spre sfârșitul ”Epocii de Aur”, deveniseră un imens spațiu încărcat de rafturi goale. Clădirea cu un singur nivel era practic abandonată și acolo fuseseră amenajate câteva locuințe sociale pentru persoanele fără adăpost. Spațiul fusese compartimentat în mai multe mici încăperi, dotate cu paturi suprapuse în care erau cazate familii de refugiați, sau alte cazuri sociale – persoane evacuate din locuință, femei victime ale violenței conjugale, etc. O bucătărie comună, o sufragerie cu fotolii și câteva etajere cu cărți, precum și două grupuri sanitare completau cu cele strict necesare acest mic univers în care semeni de ai noștrii pe a căror buletin de identitate apare mențiunea ”lipsă dovadă adresă domiciliu” încearcă să ducă o existență decentă pe drumul lor către o firească integrare socială.

Cei 2 copii – un băiat de 16 ani și o fată de 12 ani merg conștiincios la școală, își fac cu grijă lecțiile. L-am întrebat pe băiat care este ultima carte care a citit-o. Printre cărțile din sufrageria comună a găsit un roman de Lion Feuchtwanger – ”Ducesa slută”, care i-a plăcut.

La plecare, ieșind în stradă mi-a apărut în fața ochilor, chiar peste drum o clădire împunătoare: trepte de marmură, un grilaj din fier forjat, ferestre cu arcade și două balcoane împreună cu o terasă. Am întrebat-o pe mama celor doi copii care mă conducea spre bicicleta parcată în apropiere, a cui este acest palat, care putea fi foarte bine sediul unei ambasade. Cine locuiește acolo. Răspunsul a fost: casa este a unei … vrăjitoare.

Două locuințe, așezate la cele două extreme a unei scări edilitare: pe de o parte locuința socială cu mica ei cameră în care erau așezate 4 paturi suprapuse, destul de late, pentru a încăpea la nevoie mai mulți, și pe de altă parte, palatul de peste drum, în care nu am intrat. Nici nu mi-aș fi propus și nici nu aș fi dorit!

”Fiecare doarme așa cum își așterne!”

Oare este valabilă cugetarea și în acest caz. Este o întrebare care mă frământă. Una din mai multele întrebări pe care mi le-am pus. Nu știu care din multele vrăjitoare domiciliază în acest palat. Presa noastră tabloidă și posturile TV la fel de tabloidizate abundă de informații despre diferite vrăjitoare și regine ale magiei albe, negre sau de alte culori. Care nu duc lipsă de clienți (a se citi fraieri).

Problema trebuie însă abordată și într-un registru mai serios:

ANAF-ul și Garda Financiară au o evidență a impozitelor plătite de contribuabilul/contribuabila care și-a permis să ridice o astfel de clădire, care presupun că împreună cu mobilierul din interior, inclusiv coroana de pe capul personajului în cauză, se ridică la suma de câteva milioane de EURO?

Administrația Națională pentru Protecția Consumatorului a analizat calitatea serviciilor oferite de niște escroci/escroace?

Poliția s-a (auto)sesizat cu privire la acțiunile sistematice de escrocherie la adresa unor clienți creduli?

DNA-ul a luat în considerare posibilitatea existenței unui grup infracțional organizat?

Pe lângă atâtea întrebări există totuși o certitudine: astăzi într-o zi anume a lunii februarie, unul din cei 2 copii, elev de liceu, având tatăl în detenție la un Penitenciar de maximă siguranță, cazat într-una din locuințele sociale pe lângă care trece limuzina vrăjitoarei, a devenit bursier al Fundației SVASTA. Să-i urăm succes la școală!