Mâine începe astăzi…
În acest an, mai mulți bursieri ai Fundației SVASTA au absolvit facultatea: Ioana și Mădălina la București, Diana și Alexandru la Cluj Napoca, Lidia la Craiova, iar Raul liceul la Baia Mare. A fost un bun prilej pentru a ne revedea cu ceilalți bursieri care se pregătesc și ei să termine liceul sau facultate – o întâlnire reală prin Bucureștiul estival, care se alătură multor întâlniri virtuale de pe facebook.
Întâlnirea a debutat cu o plimbare pe marile bulevarde ale Bucureștiului. De la înălțimea autobuzului cu etaj „Bucharest City Tour”, am parcurs un traseu aidoma unui film: Piaţa Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piaţa Unirii, Universitate, Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle, Şos. Kiseleff şi Piaţa Presei. ”Studenție, ani de liceu, tinerețe, prietenie, bucuria de a fi împreună, încântare,…”, au fost cuvintele care răsunau pe platforma autobuzului cu etaj în plimbarea sa prin marele oraș.
Iar apoi ne-am așezat la vorbă. Și a urmat un schimb de idei, de gânduri, de păreri. Toate sub un moto: „Mâine începe astăzi…”, în care fiecare dintre bursieri şi-a exprimat gândurile şi a vorbit despre noii paşi pe care-i urmează în această nouă etapă deschisă acum în faţă.
Spre seară ne-am îndreptat către Grădina Verona, undeva în inima Bucureștiului.
În cea de-a doua zi, Sâmbătă 26 iulie 2014, a urmat o plimbare cu bicicletele. De la Piața Romană, pe bulevardul Catargiu, Piața Victoriei, șoseaua Kiseleff,Arcul de Triumf și intrarea în Parcul Herăstrău străjuită de statuia impunătoare a generalului de Gaulle.
Și apoi ocolul lacului Herăstrău, cu o oprire în rondul din mijlocul Aleii Trandafirilor, străjuit de cele 12 figuri istorice ale ”părinților fondatori” ai Uniunii Europene. Fiecare dintre noi s-a așezat lângă una din aceste figuri, într-un simbolic mesaj al tinerei generații din România adresat ”veteranilor”: ”și noi suntem Uniunea Europeană”.V.un film: SVASTA – mâine începe astãzi.
Ca o ilustrare a apartenenței nostre la același spațiu cultural european, am vizitat apoi muzeul Zambaccian. Alături de Grigorescu și Andreescu, am putut admira pânzele semnate Renoir, Degas, Picasso, iar în curtea muzeului, sculpturi ale unor cunoscuți artiști plastici români.
A urmat după amiaza în care ne-am spus La revedere și …
…drum bun spre casă…