Undeva pe drumul care coboară dinspre Munții Apuseni, și se îndreaptă spre Câmpia de Vest, legând Beiușul de Salonta se află o așezare cu numele de Tulca. Comuna nu este foarte mare, dar destul de veche, cu multe case ridicate de gospodari harnici, obișnuiți din moși strămoși cu munca câmpului. Printre aceste case se disting cele 3 clădiri care definesc viața publică a oricărei localități din România: turla bisericii ridicată în anul 1883 de preotul care își odihnește somnul de veci sub ștreașina bisericii, sediul primăriei aflată nu departe de biserică și clădirea școlii generale în care copiii tulcanilor își încep drumul lor spre învățătură.
Acolo în această școală dintr-un sat ”neînsemnat” al României de astăzi, situat ”undeva departe de București”, cadrele didactice se străduiesc să-i învețe pe copii. Nu doar literele alfabetului . Ci mult, mult mai mult. .. Copii sunt silitori și învață, poate și fiindcă – fără să știe – ei vor să ilustreze un vechi proverb născut din înțelepciunea țăranului român de demult: ”ai carte, ai parte”.
Ai stimula pe copiii care fac performanță este lucrul cel mai firesc. În fiecare an în luna iunie Școala din Tulca organizează o festivitate de încheiere a anului școlar. Pentru ca acești copii, a căror performanță trebuie apreciată, să se poată bucura pe deplin de rezultatele lor, Fundația SVASTA a decis sprijinirea Școlii din Tulca. Cele câteva zeci de elevi premianți au primit în felul acesta pe lângă o diplomă de carton și o carte: un volum de poezii, un roman, o culegere de povești… Toate aceste cărți au fost achiziționate cu sprijin financiar din partea Fundației. A dărui acestor copii silitori, o carte este gestul cel mai firesc pe care îl putem face.